aA
aA
aA
aA
aA
aA
Holy Bible: Romanian Translation
« Prev Matthew 16 Next »

Chapter 16

1Fariseii şi Saducheii s'au apropiat de Isus, şi, ca să -L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer. 2Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,Cînd se înserează, voi ziceţi: ,Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roş.` 3Şi dimineaţa, ziceţi: ,Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roş-posomorît.` Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s'o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? 4Un neam viclean şi prea curvar cere un semn; nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.`` Apoi i -a lăsat şi a plecat. 5Ucenicii trecuseră de cealaltă parte, şi uitaseră să ia pîni. 6Isus le -a zis: ,,Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor.`` 7Ucenicii se gîndeau în ei, şi ziceau: ,,Ne zice aşa pentrucă n'am luat pîni!`` 8Isus, care cunoştea lucrul acesta, le -a zis: ,,Puţin credincioşilor, pentruce vă gîndiţi că n'aţi luat pîni? 9Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pîni pentru cei cinci mii de oameni, şi cîte coşuri aţi ridicat? 10Nici de cele şapte pîni pentru cei patru mii de oameni, şi cîte coşniţe aţi ridicat? 11Cum nu înţelegeţi că nu v'am spus de pîni? Ci v'am spus să vă păziţi de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor?`` 12Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pînii, ci de învăţătura Fariseilor şi a Saducheilor. 13Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu, Fiul omului?`` 14Ei au răspuns: ,,Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci.`` 15,,Dar voi``, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?`` 16Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!`` 17Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. 19Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.`` 20Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. 21De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrînilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorît, şi că a treia zi are să învieze. 22Petru L -a luat de oparte, şi a început să -L mustre, zicînd: ,,Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întîmple aşa ceva!`` 23Dar Isus S'a întors, şi a zis lui Petru: ,,Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gîndurile tale nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci gînduri de ale oamenilor.`` 24Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. 25Pentrucă oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va cîştiga. 26Şi ce ar folosi unui om să cîştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? 27Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 28Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.``

« Prev Matthew 16 Next »

Advertisements


| Define | Popups: Login | Register | Prev Next | Help |